top of page

SNOW ON FIRE 2014

words: Costa

Sezonul de iarnă se apropie de sfârșit, deși unii ar putea zice că la noi nici nu a început, gândindu-ne la ce iarnă sărăcăcioasă am avut până acum. De aceea ne-am bucurat foarte tare când am aflat ca cel mai tare concurs de freestyle ski și snowboard din România, Snow on Fire, se ține și anul acesta la Hargita Mădărași.

Am plecat din Sibiu vineri dimineața, pe o vreme mai potrivită de mers la Mamaia decât la munte și zăpadă. După câteva opriri pentru hidratare&răcorire, din care ultima într-un loc unde anul trecut pe aceeași vreme împingeam mașini prin nămeții de 2 metri, iar acum culegeam păpădii, am ajuns pe locație. Aici ne-a întâmpinat un snow-park perfect construit, echipa RideMore întrecându-se pe sine anul acesta: două kickere monstru cu landinguri de „occident” și o secțiune de jib formată dintr-un kink box, flat rail si down rail. Am prins ultima ora de antrenamente, pentru a vedea o groază de rideri cu adevărat pompați dar, din păcate, și un accident nedorit al Luanei din Sibiu, singura fată care sărea linia mare de kickere. Ziua s-a încheiat cu un warm-up party la Lodge 21, centrul rastafarian al stațiunii.

Concursul a avut loc sâmbătă pe o vreme de nota 11. Muzică bună, spectatori fanatici, park perfect și trickuri nebune au facut ca ediția din acest an a Snow on Fire să fie una dintre cele mai bune desfășurate vreodată la noi. 

Showul a fost pornit de către snowboarderițe, unde Ruxandra Brad din Sibiu și-a demolat concurența cu un run super solid care ar fi avut mari șanse să prindă top 10 chiar și în întrecerea băieților. Frontside 360  perfect executat e deajuns să vă faceți o idee despre progresul fetei din Sibiu. A urmat categoria groms băieți, adică copii sub 14 ani. Freinademetz Santiago și Victor Bărbulescu din Sibiu au rockănit parkul, dar marele câștigător a fost  Izlay Mathyas din Miercurea Ciuc, care a fost poate cea mai mare surpriză de la Snow on Fire. Linia lui, huge tail grab, bs 540 și 50-50 transfer la rail a înnebunit spectatorii și șocat membrii juriului, fiind într-adevăr ceva nemaivăzut pentru un copil de doar 13 ani. Copilul are potențial enorm și să nu vă mirați dacă în câțiva ani va fi cel mai bun snowboarder din România. Categoria rookies ( 14 – 18 ani ) a fost câștigată de către fratele lui Mathyas, Gergo cu un run super solid: fs 360, bs360 si 50-50 la țeavă. 

Concursul s-a încheiat cu cele două categorii regină, ski și snowboard adulți. La ski Lukas Trso din Budapesta și-a demolat pur și simplu adversarii cu 900, switch 540 și slide to opposite slide la rail, pe locul doi fiind a doua mare surpriză de la Snow on Fire, Pap Koppany din Miercurea Ciuc, de doar 17 ani, care ne-a arătat un frontflip dublu nose grab, 540 și full box slide. Locul 3 a fost obținut de către Leș Paul din Baia-Mare, un obișnuit al podiumurilor. 

La snowboard bătălia cea mare s-a dat între Michal Ligocki din Polonia, Adam Balogh din Ungaria, și românii Kinda Geza și Adolf Bobo Gherghelah. Deși a reușit un fs 900, Geza a prins doar locul 4. Pe trei urca Bobo cu un bs 360, rodeo 540 si front board la down rail. Locul doi a fost obținut de către Adam, norocosul beneficiar al unui wild card pentru finală. Locul întâi a revenit fără dubii polonezului care cu back to back 7s și 50-50 gap to fs 180 l-a făcut pe MC-ul Maxi să-și smulgă părul din cap. 
Ziua s-a încheiat cu obișnuitul party marca Sugo Panzio, de unde nu veți vedea poze pentru că hila.ro s-a distrat prea tare ;)

Duminica a fost ziua de chill, unii s-au relaxat pe terasă, alții au revenit în parc pentru o sesiune lejeră. Frații de Cruce Ilie Stupar și Adrian Pop s-au dat cot la cot foarte creativ, Bobo ne-a mai arătat încă o dată de ce este cel mai bun freestyler român, iar Gavo a demonstrat niște mișcări care doar la circul de stat din Moscova mai vedem. Spre seară am pornit spre casă cu satisfacția de a fi fost prezenți la un event de mare calitate pentru sporturile de iarnă de la noi. 

Big up Snow on Fire, RideMore Crew și Hargita Mădărași!

bottom of page