Totul a început de la invitația adresată de către cabana Mellodge din Parâng echipei hila.ro de a petrece o săptămână de documentare în stațiunea hunedoreană. Mellodge este o cabana de genul “rider’s house” care primește cu brațele deschise pe oricine iubește libertatea și muntele. Deschisă iarna pentru iubitorii de ski și snowboard și vara pentru împătimiții de MTB și skateboard, cabana reprezintă centrul vital al sporturilor extreme în munții Parâng. Ei și acum că am terminat cu partea de PR să-i dăm drumul la poveste.

 

Pentru excursie am contactat doi dintre cei mai progresivi rideri români ai momentului. Adolf Bobo Gherghelah, “pruncul atomic” din Miercurea Ciuc, care era la doua întâlnire cu Parângul, deci un veteran, si Adrian Plopu Pop, intrat în vacanță după sesiunea de street din Cluj și Baia-Mare, care după câteva sezoane exclusive de metal și ciment abia aștepta să simtă gustul powderului. Câteva telefoane și cei doi plus mr. Hila porniră pe lungul drum spre valea Jiului. Aici au fost întâmpinați de către cabanierul șef al Mellodge, herr General Bronko, Ada, the Blondie of the lodge, și ghidul local Costash care s-a alăturat echipei de rideri. După regulamentara țuică de bun-venit a urmat somnul așteptării primei zile.

 

Ei bine, prima impresie a zilei a fost un wow mare cât zapada de afară. Parângul ne aștepta cu un metru de fresh în condiții de champagne powder. Degeaba a mai încercat Tibi să organizeze trupele, riderii au decretat „ zi de acomodare” deci ture la liber. Cea mai rămas din aceea zi au fost doar chiotele de fericire ale lui Plopu printre brazi și îndemânarea de chirurg a lui Bobo prin zona numită Harakiri, o pădure extreme de deasă de fagi. Seara, ajunși la cabană, Bobo și Costash au pus-o de un kicker în fața Mellodge pentru un fotoshoot nocturn de casă. A urmat o rafală de backflipuri ale ciucanului și niște air-uri “stilul bețivului” ale lui Costash, poate încurcat de privirile blondei de la etaj.

​

A doua zi, vremea deschizându-se, echipajul a pornit într-o incursiune back-country pe vârful Parângul Mic. Ceața schimbătoare și urcușul prelungit au produs prima fisură în unitatea de monolit a grupului, Bobo profitând de o fumigenă și dispărând înspre pădure, chemat probabil de lupii zonei. În locul lui a rămas un malamut care i-a urmat pe restul până pe vârf. Tibi, extenuat după urcare și susprins de pierderea primului soldat chiar înainte de începerea luptei, a început să lucreze la a doua fisură în unitatea grupului aruncându-i ghidului priviri din ce în ce mai tăioase. Norocul lui Costash a fost că a descoperit un spot „ canadian”, iar dup ă ce si Plopu a scos un shifty de calitate, temperatura grupului a revenit pe pozitiv.

​

Următoarea zi a început sub deviza “more shots, we need more shots”. A reînceput să ningă cei 20 de centimetri zilnici. Un copac japonez i-a f ă cut cu ochiul lui Plopu care a replicat cu bs 1. Lui Tibi însă nu-i plăcea decorul. Costash a început să comenteze, iar inevitabilul s-a produs. Fotograful pleacă cu Bobo să caute spoturi mai fotogenice, iar restul echipei se întoarce pe munte pentru încă o tură. Dar când e să se aleaga praful spiritul Parângului își face simțită prezența. Tibi și Bobo găsesc spotul perfect, un fel de fence-gap, unde ciucanul își etalează toată gama de trickuri: Ollie, indy, stalefish, bs180, backflip, rodeo 5, iar restul echipei are parte de tura perfectă: noapte, powder rece și tzuico-curaj. “Bomboana pe coliv ă ” este găsită în oraș, unde profitând de faptul că avea de așteptat vreo două ore până la trenul ce trebuia să-l ducă spre casă, Bobo rezolvă un handrail cu 50-50, lipslide și fs noseblunt.

​

Ultima zi a început la fel ca celelalte. Mici disensiuni, câteva replici între Costash și Tibi, obligat să-și care backpackul prin te miri ce coclauri alese de ghid. Deci totul părea normal și evolua spre bine. Ba chiar niște pillows-uri din pădure i-au făcut pe cei doi să zâmbească. Punctul critic apare însă pe “Valea Pl â ngerii”, unde nervii lui Hila cedează definitiv în momentul în care Costash îi umple aparatul de zăpada, într-o încercare de glumă bună făcută prost. Cuțitele sclipesc, situația stă să explodeze. Noroc cu Plopu și psihologia lui bistrițeană. Un “ia mai dă-vă în p… mea” scurt, instaurează pacea definitivă. Sinergia redobândită, apar și ultimele shoturi, un nou shifty a lui Plopu de pe căsuța teleskului pârtiei B, icon-spotul Parângului, și un pow turn nocturn a lui Costash plătit cu 5 L de vin de vecinii olteni.

Iar povestitorul încalecă pe o șa, și vă spune așa: totul e bine când se termină cu bine. Cu speranța că vă place ce vedeți, aș mai adăuga doar următoarele: munca a fost grea, creativitatea a cerut sacrificii, echipa s-a omogenizat și mai ales prietenia s-a cimentat.